TESTIMONIALE

” Sunt client Movement Studio de aproximativ patru ani și pot spune că singurul regret pe care îl am este că nu am început mai devreme. Atât lecțiile de pilates, cât si sesiunile de masaj sunt mereu impecabile, iar personalul și atmosfera în ansamblu face din a veni la studio o plăcere în sine.  În ceea ce privește orele de pilates, a lucra singur cu un antrenor este un mare avantaj, întrucât ședințele individuale presupun un program de fitness care să se adapteze perfect  condiției fizice a clientului și rezultatelor pe care acesta vrea să le obțină. În ceea ce mă privește, în acești patru ani am lucrat în principal cu Antoaneta și, ajungând să ne cunoaștem foarte bine, ședințele de pilates au fost întotdeauna gândite în așa fel încât să se potrivească nevoilor mele. Venind regulat, am observat destul de repede rezultatele. Personalul de la studio e întotdeauna foarte prietenos și disponibil. Pe lângă profesionalismul de care dau dovadă în ceea ce privește organizarea programărilor, toată lumea pe care am întâlnit-o aici m-a făcut de fiecare dată să mă simt binevenită – mereu vin la studio cu mare drag.

Recomand cu toată inima Movement Studio! ”

IRINA TUCA, 20 de ani/student

” Movement Studio este locul perfect pentru mine. Antrenori de pilates de mare calitate, instruiti si cu multa experienta, seriosi , atenti la alcatuirea unui program adaptat si adcevat fiecarui client. Maseuri cu adevarat buni. Receptie cu o echipa f. placuta si eficace. Echipa de intretinere profesionista si o conducere atenta, discreta si eficienta. Atmosfera placuta, relaxanta, desi se munceste foarte intens. Ma bucur ca v-am descoperit acum cativa ani, va multumesc fiecareia/fiecaruia in parte si va raman fidela multi,multi ani de acum incolo 🙂 ”      CARMEN IAROSCENCO, 63 ani/economist

” Dupa aproape un an de colaborare, Movement Studio este locul unde vin cu mare drag si cu o placere extraordinara si cand plec sunt cam asa: mai tonica si cu mobilitate mai mare datorita unor antrenamente foarte eficiente, mult mai relaxata datorita unui masaj de exceptie si cu zambetul pe buze datorita acestei echipe minunate de oameni profesionisti, simpatici si empatici. Aici m-am reintalnit dupa o pauza de cinci ani cu placerea de a face sport. Uitasem cat de mult imi place de mine facand sport, iar Pilates-ul pare sa mi se potriveasca perfect. Imi simt corpul mult mai tonifiat si mintea mai echilibrata. Multumesc!”

ANDREEA STOINESCU, 40 ani/arhitect

„Cred ca Movemenet Studio este cea mai sanatoasa si sigura modalitate de a face Pilates;  In primul rand, programariile se fac foarte usor, mai ales ca echipa Movement Studio trimite un mesaj ca sa anunte fiecare programare, deci posibilitatea de a incurca ora sau de a uita nu exista. In al doilea rand, fiecare antrenor in parte este foarte profesionist si se adapteaza in functie de nevoile fiecaruia! Nimic nu se compara cu senzatia fizica de dupa o sedinta de pilates. Cred ca pilatesul este potrivit pentru toata lumea, indiferent de varsta sau conditie fizica.”

DARIA TUCA, 16 ani/ eleva

” Movement Studio – oaza mea de liniste si relaxare dupa o zi de munca. Ne-am potrivit de la prima intalnire si am plecat la drum impreuna fara a sta pe ganduri. Instructorii foarte bine pregatiti, personalul amabil, mereu cu zambetul pe buze, atmosfera relaxata –  toate acestea fac din Movement Studio un loc pe care trebuie sa il treci pe lista ta daca esti pasionat de miscare! ” 

MADALINA VADUVA, 31 ani / expert relatii publice

” Un loc in care ma simt intotdeauna bine si unde vin cu mare placere. Un loc in care am intalnit o echipa de oameni tineri, frumosi, profesionisti. Iar ora de masaj cu doamna Flori , un adevarat rasfat! ” 

STELIANA IONITA, 62 ani/economist

“ Vin de 4 ani la Movement Studio si pot sa spun ca in momentul de fata nu numai ca vin din placere , dar pilates-ul face parte din viata mea .profesorii de pilates sunt f buni si rezultatele sunt pe masura.”

OANA TRASCU, 35 ani/manager

“ Pilates! Deja antrenamentele de pilates fac parte din stilul meu de viata. Perseverenta si personalizarea exercitiilor ma ajuta sa am o postura corecta, un corp tonifiat, dar mai ales buna dispozitie si optimism. Profesionalismul echipei Movement, atmosfera calda si prietenoasa, dar si rezultatele obtinute in urma antrenamentelor cu instructor personal, au facut ca „diminetile cu pilates” sa-mi aduca bucurie in ultimii ani.” 

GEORGETA NENCIU, 50 ani/psihoterapeut

“ Ma bucur ca am gasit acest studio de Pilates! Este de departe unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am facut pentru corpul meu. Intotdeauna ma simt bine primita atunci cand intru in acest studio. Tavi,instructorul care imi este alaturi de fiecare data, imi ofera toata atentia si ma ajuta sa ma imbunatatesc in fiecare zi in care sunt acolo! Movement Studio a facut o mare diferenta pentru felul in care se simte corpul meu si a adus un plus de bucurie in viata mea! Fa-ti o favoare si du-te la Movement Studio!” ANDREEA DOBRESCU, 30ani/specialist organizator evenimente

 “Miscarea este viata”: merg de de mai bine de 5 ani la MoveMent Studio si sunt foarte multumita.

VERONICA CONSTANTIN, 49 ani/Vice President Emerson Europe

” Movement Studio este un loc miraculous unde, daca esti constiincios,iti poti gasi forma psihica si fizica dorita. Aici am gasit instructori profesionisti care-ti personalizeaza exercitiile in functie de potentialul fizic si necesitatile fiecaruia. Atmosfera este placuta , serioasa , profesionista. Un centru care te face fericit si pentru care le multumesc! „

 CRISTINA COPOS, 53 ani | Director General Ana Co SRL
 
” Vin de aproximativ un an la studio si sunt foarte multumita de calitatea serviciilor oferite, ambianta locului , precum si competenta si perseverenta instructorilor.
Apreciez foarte mult amabilitatea tuturor celor care alcatuiesc echipa acestui studio si le multumesc! „
 
PETRONELA ALBESCU, 41 ani | Economist
 
„Neavand probleme de greutate , am inceput sa vin la pilates dorind sa obtin tonifiere musculara. Intr-un an si jumatate am obtinut mult mai multe : tonifiere,o postura
corporala corecta,flexibilitate,mobilitate si nu in ultimul rand bucuria de a petrece clipe relaxante alaturi de profesionistii de la Movement Studio. Este nevoie desigur,
de rabdare, antrenorii de aici gasesc combinatia de exercitii necesara astfel incat rezulatatele sa apara cat mai repede.”
 
GEORGETA NENCIU, 46 ani | Psihoterapeut
 
„Pilates-ul m-a facut mai puternica la trup si minte , m-a facut sa-mi mut casa la sala , mi-a dat mai mult curaj,intr-un cuvant pilates inseamna –forta,
curaj , dragoste (pentru ca fara iubire nu se face nimic) si multa munca , de aceea le multumesc celor de la Movement Studio pentru ca am inceput sa arat
asa cum imi doream de mult.”
AURA DUMITRU, 42 ani | Economist
 
 
„Pe scurt: imi este fooooaaaarte bine de cand vin la Movement Studio
Mai pe larg: Incerc sa petrec cat mai mult timp cu familia, in acelasi timp facand fata programului de birou (incarcat spre foarte incarcat si stresant
uneori).Asadar, nu imi este deloc usor sa imi gasesc timp si sa ma mobilizez sa fac sport. Nici inainte de a-l avea pe fiul meu nu am reusit sa merg pe
perioade lungi si in mod constant la sala. Cu Movement este altceva – am devenit complet dependenta de orele mele de pilates, la care vin cu mare drag si
de care imi pare foarte rau cand nu ajung.Am venit prima data la acest studio acum aproape un an si jumatate, la mai putin de doua luni dupa ce am nascut.
Sedintele de pilates m-au ajutat foarte mult sa imi revin dupa sarcina si apoi sa intru intr-o forma mai buna decat cea de dinainte de sarcina. Venirea aici
este cea mai buna alegere pe care am facut-o in ultimele 18 luni.Orele de pilates sunt unele din momentele mele preferate din saptamana. Dupa ma simt intotdeauna bine si relaxata – nu numai pentru ca am facut sport, dar
si pentru ca in relatia cu antrenorul meu ma simt ca si cum un prieten bun are grija de mine iar toata echipa este foarte profesionista, draguta si atenta.”
ALINA BIRSAN, 32 ani | Avocat
 
„Ador orele de pilates de la Movement Studio!
Antrenoarea mea este extrem de exigenta dar o adevarata profesionista in domeniu !Ea mi-a personalizat exercitiile de pilates pentru o modelare armoniasa a corpului meu vizand o dezvoltare a musculaturii pe lungime. Imi amintesc ca
acum 2 ani aveam reale probleme de postura si a fost o lupta asidua pentru mine sa-mi dezvolt musculatura spatelui si a bratelor!Abia astazi realizez
progresele pe care le-am facut nu-mi vine sa cred! In plus tot timpul imi face si un program adaptat nevoilor mele de moment: inainte de fiecare cursa sau
semi-maraton pe care-mi propun sa le fac lucram exercitii specifice, sau daca vreau sa-mi tonific anumite zone, ea are reteta minune!Dar totul e sa
perseverezi!”
MADALINA ULMEANU, 35 ani | Director General Moa si Natural Paris
 
„De trei ori pe saptamana imi incep ziua cu o ora de pilates la Movement Studio de ceva vreme. Multi m-au intreabat cum reusesc sa fac asta in conditiile in
care programul zilnic este cel mai adeasea extrem de solicitant.Initial a fost doar dorinta de a face miscare, de a da jos surplusul de greutate. Surpriza
a fost ca, in scurt timp, orele de pilates s-au transformat in placere. Ma simt extraordinar nu numai in timpul orei de pilates dar si dupa.
Sunt energizata
si foarte bine dispusa. Mi-am recapatat conditia fizica, mi-am revenit usor dupa sarcina si nu mai am durerile de spate. Fiind intalniri individuale,
instructorul iti acorda atentia lui totala si faci exercitiile care se potrivesc corpului tau, in ritmul tau. Conteaza enorm. In plus este o atmosfera
tonica, relaxanta.Iubesc instructoarele de pilates cu care lucrez pentru energia pozitiva cu care ma incarc la fiecare intalnire.”
OANA PREDA, 38 ani | Economist
 
„In cazul meu, definitia Movement Studio e foarte simpla: este singurul loc in care am mers vreodata sustinut – si cu placere! – la sport. Pentru cã
imi place Pilates (accentul pe respiratie, pe postura, efectul de alungire a muschilor), pentru ca mi se pare esentiala abordarea personalizata, pentru
ca instructoarele mele sunt profesioniste desavarsite care imi supravegheaza si corecteaza fiecare miscare, pentru ca rezultatele se vad suficient de rapid,
chiar si pentru o persoana nerabadatoare.”
ANDA BRINDUSA, 34 ani | redactor-sef
 
„Movement Studio – locul perfect, cu oameni minunati, unde am invatat ca se poate.”
ARIANA STURZOIU | PR & Events Manager The ONE / Ce se intampla, doctore? / GLAMOUR / InStyle