Pilates…Mai Mult Decat Fitness
Creată în 1918 ca metodă de recuperare pentru soldații accidentați în război, această tehnică este, în prezent, una dintre cele mai importante pentru modelarea siluetei.
Dincolo de beneficiile aduse aspectului fizic,
care nu se obţin, însă, peste noapte, cel mai
important rezultat după ședinţele de pilates este
îmbunătăţirea aspectului psihic“, ne spune Ana
Dumitrescu, trainerul de la Movement Studio din
București. Și după ce am petrecut ceva timp cu
ea în sala de pilates am aflat ce este, de fapt,
această ramură a fitness-ului atât de îndrăgită
de vedetele de la Hollywood și de multe dintre
vedetele noastre, cum ar fi Andreea Esca,
Diana Munteanu sau Flavia Mihășan. Specialiștii
recomandă ședinţele individuale de trei ori pe
săptămână pentru a obţine rezultate vizibile.
Ce este pilates?
„Acest tip de antrenament ajută la modelarea
armonioasă a corpului, indiferent de vârstă
și condiţie fizică“, ne spune Ana, cea care
ne-a explicat și principiile care stau la baza
pilates: respiraţia, liantul dintre minte și
corp, este mereu corelată cu mișcarea. Toate
exerciţiile sunt făcute în ritmul și dinamica
respiraţiei și a bătăilor inimii, pentru a stimula
oxigenarea corectă a corpului; precizia,
care este rezultatul îmbinării concentrării,
controlului, centrului și păstrării unei frecvenţe
în antrenament; ritmul este cel care face ca
mișcările fluide în combinaţie cu respiraţia să
reducă tensiunea corporală și, implicit, riscul
accidentării; concentrarea și relaxarea
conferă echilibrul necesar pentru a elibera
tensiunea din corp. Toate exerciţiile se
bazează pe un control de la centru, pe care
specialiștii îl numesc core sau powerhose,
ce include musculatura abdominală, mușchii
bazinului, centura scapulară, mușchii spatelui și
diafragma. Toate mișcările de pilates pornesc
de aici și acest centru generează energia
care va fi distribuită în tot corpul. Scopul este
dezvoltarea unui centru puternic și stabil.
Cine poate face pilates?
Pilates poate fi făcut atât de femei, cât și de
bărbaţi, chiar și copii, de la persoane sedentare
până la sportivi. Exerciţiile se adaptează în
funcţie de nivelul fiecăruia. În egală măsură,
este un antrenament recomandat și viitoarelor
mămici, ajutându-le să respire corect și să-și
tonifieze musculatura. Deoarece este stimulată
zona pelviană, spatele și abdomenul, de cele
mai multe ori nașterea va fi mai ușoară datorită
ședinţelor de pilates. Însă, femeile însărcinate
nu vor efectua exerciţiile în poziţia întins pe
spate. Persoanele care au lordoză vor evita
extensiile, acestea fiind recomandate celor cu
cifoză. Celor care suferă de scolioză le sunt
recomandate exerciţiile cu aplecări laterale și
răsuciri.
Ce obţinem în urma acestui
tip de antrenament?
Nu trebuie să ne gândim că este un antrenament
suficient pentru a slăbi. Este nevoie de un
echilibru între alimentaţie și pilates. Mișcările se
pot realiza atât la saltea, cât și la aparat. Este
o experienţă plăcută care relaxează, tonifiază,
alungește fortifiază și întinerește corpul.
Pilates crește sistemul imunitar, îmbunătăţește
funcţia circulară și cea respiratorie și crește
densitatea osoasă şi tonusul muscular. Similar
cu yoga și artele marţiale, pilatesul va aduce
un echilibru mental și reduce nivelul de stres
acumulat. Spre deosebire de multe alte forme
de exerciţiu, Pilates ameliorează asimetrii
musculare, modelează siluete și îmbunătăţește
echilibrul, coordonarea, controlul respiraţiei.
Exerciţiile dezvoltă simultan flexibilitatea și forţa
musculară.
SURSA ARTICOL : Revista OK! /martie 2019
Dani Otil pentru prima oara la pilates la Movement Studio
Diana Munteanu si Florin Ristei la Movement Studio
Andreea Esca si George Vintila la Pilates
MOVEMENT STUDIO – Refugiu pentru minte si corp
RETREAT YOURSELF!
SPORT TRENDS HUNTER
De la yoga la 37 de grade la fitness la bara, Pilates si dans, am incercat cele mai interesante antrenamente din oras.
MOVEMENT STUDIO – A retreat for mind and body
La prima vedere, Pilates nu pare a fi un antrenament solicitant, dar marturisesc ca in timpul exercitiilor, mixul dintre fiecare miscare si respiratie este epuizant. Pentru a putea duce la capat un antrenament si pentru a avea rezultate maxime, trebuie sa existe in permanenta o conexiune intre minte si trup. Pilates nu este doar un gen de miscare, este o experienta in care te descoperi si este adaptabil oricarei persoane. Respiratia este liantul dintre minte si corp si trebuie facuta cat mai corect, iar fiecare sedinta este individuala si adaptata nevoilor tale. Pilates este recomandat pentru oricine doreste sa se tonifieze fara a castiga masa musculara in exces. Este o metoda de exercitii fizice concepute sa consolideze, sa alungeasca sis a echilibreze corpul uman. Movement Studio
(str. Constantin Aricescu nr.12)
SURSA ARTICOL: ALIST MAGAZINE 2017
Pas de Deux
Gratia si tehnicile de antrenament ale dansatorilor sunt inspiratia pentru programele propuse de Ana Dumitrescu si Raluca Vornicel la Movement Studio. Am auzit prima data despre Movement Studio de la Andreea Esca, acum cateva luni, cand i-am comunicat hotarata rezolutia mea pentru noul an: sa fac sport organizat si metodic, desi nu ma simteam deloc atrasa de ideea de a-mi petrece cateva ore saptamanal intr-o sala plina de oameni transpirati.
Andreea mi-a povestit entuziasmata de cea mai recenta descoperire pe care o facuse si care nu doar ca ii imbunatatise vizibil tonusul in cateva luni, dar chiar o incanta.
citeste integral articolul in revista ONE.ro
Decalogul Miscarii
“Pilates m-a atras dintotdeauna pentru ca este in stransa legatura cu lumea dansului, cei mai multi dintre urmasii lui Joseph Pilates fiind balerini sau fosti balerini. Nu uitati: efortul depus azi este cadoul ce-l vei primi maine”.
Cu o cariera artistica de categorie grea in spate: 6 ani a dansat cu multa daruire pe scena Operei Nationale, a plecat in numeroase turnee in strainatate, a dansat in spectacole la teatrul National, printre care si “Chicago”, 4 ani i-a petrecut in trupa de balet “Dansez pentru tine” de care o leaga o parte dintre cele mai frumoase amintiri din viata si unde a invatat stiluri de dans diferite, Ana Dumitrescu a coborat printre sedentari si astazi ne ajuta sa ne recapatam silueta si tonusul muscular indiferent de varsta, greutate sau stil de viata. Am gasit-o in sala de sport, pregatita in orice clipa pentru a ne demonstra ca sportul este in natura umana.
CSID: Care sunt cele 10 reguli de aur ale practicarii sportului in virtutea unei sanatati si a unei forme fizice maxime?
Ana Dumitrescu:
1. La intrarea in sala de sport trebuie sa lasi in urma gandurile si grijile, sa fii concentrat la exercitiile pe care le faci intrucat mintea este cea care ghideaza miscarile corpului.
2. Antrenamentul nu trebuie privit ca un efort chinuitor, ci ca o binefacere adusa atat trupului, cat si sufletului tau, ca o detasare de problemele cotidianului, ca o gura de aer curat.
3. Calitatea este cea care primeaza, nu cantitatea.
4. Pastreaza o fecventa constanta in antrenament.
5. Dimineata trebuie sa mananci ca un rege, la pranz ca un print, iar seara ca un cersetor.
6. O data pe saptamana sa iti poti indeplini poftele culinare, dar nu in exces!
7. Trebuie sa bei multe lichide!
8. Trebuie sa ai rabdare si sa dai timp coprului sa se adapteze la efort.
9. Nu trebuie sa cedezi in fata barierei fizice pentru ca aceasta se poate depasi.
10. Trebuie sa zambesti, sa fii vesel si optimist, pentru ca modelarea trupului incepe din interior.
SURSA ARTICOL ; CE SE INTAMPLA DOCTORE / SEPTEMBRIE 2012
Realizator : Madalina Dragoi